Andi Dumitrescu

Despre Miorița
Deasupra norilor, între București și Basel

În 1997, un prieten mi-a făcut cadou o culegere de poezie populară. Erau în ea doine, balade, ghicitori, eresuri, era în ea o lume dispărută, ce mi se descoperea în detalii uimitoare, erau durerile, gândurile, fericirile si viețile unor oameni care cel mai probabil și-au împărtășit aceste trăiri iubitelor, copiilor, nepoților, iar această capsulă a timpului lor reușise să mă miște și să mă facă să-i iubesc, totodată făcându-mă să mă gândesc că au reușit prin ele să-și învingă moartea. Era întoarcerea lui Făt Frumos, din tinerețe fără bătrânețe, în satul natal transformat acum în oraș. Când am citit “Frunză verde de trei flori“, s-a născut imediat și melodia. A fost o epifanie ce m-a făcut să continui. A urmat “Codrule, Măria Ta”, o doină culeasă de Eminescu pe care am studiat-o în clasa a 8-a la limba română, dar care m-a urmărit până în acel 1997-1998. Apoi am compus schița de la Miorița, piesa instrumentală, care urmărea toate etapele baladei, inclusiv metrica versurilor transpusă în melodie. În 1999 au luat naștere Frunză verde foi mărunte, Când de-acasă am plecat, Zorile, Rai. A urmat apoi cea mai importantă întâlnire muzicală de până atunci, cu surorile Raluca și Magda Slave, absolvente de conservator la vioară. După trei săptămâni petrecute în Apuseni, în tren, pe drumul de întoarcere în București, le-am dictat melodiile de vioară. Tot atunci ne-am împrietenit și cu Dan Simoaică, basist. Abia atunci am realizat că trebuie să facem o trupă. Am numit-o Bucium, cu gândul de a transmite semnalele acestea ale unor lumi dispărute și mai ales ale unei spiritualități dispărute, într-o formă criptică. În 2001, maxim 2002 erau gata toate piesele ce abia anul acesta reușesc să își înceapă călătoria prin lume. Au urmat primele înregistrări, un demo înregistrat rudimentar, apoi trei ani de repetiții într-o baracă de construcții, apoi repetițiile cu Dragoș, primul toboșar, lipsa de echipamente, primele concerte, primele lecții, iar ca după câteva clipiri, au trecut acești mulți ani, în care singura constantă au fost aceste cântece, care au devenit parte din mine și fără de care nu m-aș numi “eu”. Au fost ani în care s-au legat și desfăcut prietenii, ani plini de frustrări, ani în care ne-am crezut nemuritori, în care timpul curgea doar pentru alții, ani care s-au transformat pe nesimțite în ani de fugă, în zile înghițite, zile furate, în care ceea ce clădeam noaptea se năruia până în zori. Ani în care s-a clădit greu un “împreună”, ce s-a năruit mai apoi, însă prin tot acest tumult, la un moment dat s-a arătat lumina. Și de-atunci, simt că în sfârșit construim cu o bază indestructibilă. Lumina se arată de obicei când totul e pierdut. Miorița conține rugăciunile noastre, transcedența, speranța, suspinul, puritatea noastră, conține dragii noștri ce nu mai sunt aici, conține un univers întreg ce acum, în sfârșit, se poate lăsa descoperit și celorlalți. Pe cât de greu a fost să port frustrarea neeliberării acestor cântece, pe atât de mare este bucuria că acum am ajuns la sfârșitul influenței noastre asupra lor. Demo-ul Miorița a fost înregistrat de Raluca, Magda și Dan, iar apoi a urmat o înregistrare în perioada 2009-2011 cu Adi Rugină, Mihai, Alexa și Dan. Fișierele au devenit corupte la un moment dat și le-am crezut pierdute. Apoi, începând cu 2014, am înregistrat din nou, alături de Alexa, Mihai și Cristi. Cu două săptămâni înainte de Colectiv, Alex Pascu, printr-o întâmplare fericită, a înregistrat basul. Abia în 2017 am reluat munca la album, având revelația direcției de orchestrație deschisă de Mirel Tinerelu’, alături de Mihai. Este un album ce s-a metamorfozat de-a lungul anilor, fiind astăzi pentru mine cea mai bună reprezentare a visului numit Bucium. Este un album ce a fost orchestrat cu gândul de a te purta într-o altă lume, este un vehicul incredibil. L-am folosit de atâtea ori și de fiecare dată mă duce în alte lumi. Nu funcționează dacă nu i te deschizi total. Iar pentru a avea și o reprezentare fizică, Radu Damian a pătruns în lumile lui, de unde a adus cea mai frumoasă și totodată profundă artă vizuală pe care am văzut-o în viața mea. Exact așa cum materialul audio conține zeci de layere, arta lui Radu oferă aceeași complexitate. Live în Codrul Ascuns a fost un succes pentru noi maiales pentru că am reușit să creăm, alături de Tibi Militaru, un packaging cu totul nou, ce este extrem de recompensator pentru cei ce reușesc să-l țină în mâini. Am folosit același packaging, de data aceasta cu 14 ilustrații, CD și album digital downloadabil. Sunt convins că grafica lui Radu va fi încununată în formatul de vinil, însă toate aceste creații vin cu sacrificii materiale extrem de mari, iar oamenii par că nu dau doi bani pe aceste eforturi. E mult mai ușor să piratezi sau să faci streaming. Doar că streaming-ul nu aduce niciun beneficiu artiștilor. Absolut niciunul. Un tricou cumpărat sau un cd înseamnă de mii de ori mai mult pentru o trupă. Nu poți avea artă fără a investi în ea. Iar noi ne încăpățânăm să creăm forme fizice albumelor noastre. Eu cred că în toată țara și lumea asta mare, există oameni care vor aprecia enorm ceea ce am reușit să facem. Noi vom încerca să îi facem să ne cunoască. Acest album s-a născut prin Alexa, Alex, Mihai, Andi, Cristi, Robert. Ne-au ajutat Pulver, Costin, Dora, Andreea, Iulia, Corina, Nicolae. Ne-au adus aici Adi, Raluca, Magda, Dragoș, Florina, Mircea, Kătală, Ștefan, Franky și mulți, mulți alții. Ne-au ajutat cu atât mai mult iubiții, iubitele, familiile noastre, prietenii noștri, ce ne-au susținut necondiționat și care nu și-au pierdut în tot acest timp speranța. Așa cum acele cântece din culegerea populară au trăit sute sau mii de ani, așa sperăm și noi să ducem aceste cântece în viitorul de după noi.
Și sper, Adi, să auzi piesa Zorile la răsăriturile din Expirat